Olărit la Horezu

Am sărbătorit un 1 Mai la Horezu, într-un atelier de olărit. Când te uiţi la meşteri cu câtă îndemânare dau formă bucăţii de lut, cu atingeri uşoare dar ferme, rotind în acelaşi timp roata, te amăgeşti singur că poţi să faci aceeaşi minune.

Proprietarul a fost amabil să ne dezvăluie tehnica; l-am văzut aruncând boţul de lut în mijlocul roţii ce se învârtea, alungind materialul în forma unei căni, trasându-i model cu o bucată de pânză şi alipindu-i o toartă potrivită. Nu cred să fi durat mai mult de 5 minute.

Sub impresia acestei îndemânări, ne-am suflecat mânecile, ne-am ales o bucăţică de lut şi am dat drumul la roată. Greu de plasat lutul pe mijlocul unei centrifuge, la fel şi modelatul. După eforturi susţinute şi jumătate din cantitatea iniţială de lut întinsă pe mâini, faţă, podea, încălţări, am reuşit să termin “frumuseţe” de cănuţă de lapte. Putea să iasă ceva acceptabil dacă nu aveam un moment de slăbiciune când mi-a scăpat mâna şi am tuflit-o într-o parte, imprimându-i un echilibru precar.

La încercarea a doua, am pornit bine şi totul părea să se îndrepte spre o reuşită. Însă neîndemânarea şi-a spus cuvântul şi am retezat cana de la mijloc. Nu m-am descurajat şi am transformat-o într-o ceşcuţă cu farfurioară incorporată care poate fi folosită şi drept suport de lumânare.

Întrucât lutul folosit nu e cu uscare rapidă, precum cel din comerţ, a fost nevoie de multă atenţie la transportul până la Bucureşti; de asemenea, uscarea trebuie să fie progresivă (nu se lasă la soare sau lângă surse de căldură). Am avut norocul să le pot coace, astfel că nu mai lipseşte decât să fie smălţuite şi călite din nou pentru fixare.

P.S. Nu sunt adepta diminutivelor, dar aceste 2 obiecte au dimensiuni destul de reduse, gen cele din seturile pentru păpuşi.