Orice ţinută casual trebuie accesorizată şi ce variantă mai la îndemână decât o brăţară viu colorată cu mărgeluţe. Eu mi-am confecţionat 2 variante întrucât, la momentul cumpărării materialelor nu m-am putut opri să achiziţionez mai multe culori.
Albastru pentru blugi
Contrar aşteptărilor am folosit doar un tip de aţă, dintr-aceea în degrade care trece de la bleu la albastru. În schimb bobiţele au fost de 3 culori: gri, bleu perlat gri şi albastru deschis. A fost o muncă teribilă să alternez corect cele 3 culori iar provocarea cea mai mare a venit de la dimensiunea mărgelelor care se înşiră pe aţa aleasă pentru croşetat înainte de toate. Metoda cea mai simplă şi rapidă implică folosirea unui ac; doar că trebuie să vă asiguraţi că urechea acului trece prin mărgea, dar în acelaşi timp puteţi trece şi aţa prin el. Dacă însă nu aţi ţinut cont de asemenea detalii, faceţi ca mine: vă chinuiţi să băgaţi aţa direct în orificiul mărgeluţei.
Începeţi să croşetaţi inelul de prindere. Fie folosiţi un suport din metal/plastic/lemn pe care să îl îmbrăcaţi, fie croşetaţi, de exemplu, 10 ochiuri şi uniţi ultimul cu primul după care continuaţi să mergeţi în cerc de câte ori este nevoie pentru a obţine grosimea dorită. Din punctul în care aţi ajuns, întoarceţi lucrul ca şi cum aţi croşeta pe rânduri şi mai croşetaţi încă 4 ochiuri; întoarceţi din nou şi adăugaţi 1 ochi în plus la început de rând şi unul la capătul celălalt. Continuaţi în acelaşi mod, crescând la fiecare rând simetric, până obţineţi lungimea dorită. Forma finală va fi de trapez.
Urmează acum să realizaţi lanţurile individuale cu mărgele. Trebuie să recunosc că eu am calculat precis câte lanţuri vreau, câte ochiuri va avea fiecare lanţ şi, în funcţie de cât de dispersate să fie mărgelele, am numărat atâtea mărgele per lanţ. Deci când începeţi lanţul, ar fi recomandat să croşetaţi vreo 3 ochiuri apoi trageţi o mărgeluţă lângă croşetă şi mai realizaţi un ochi. Astfel bobiţa a fost prinsă. Continuaţi până la capătul lanţului care ar trebui să se termine cu 3 ochiuri fără mărgele; pentru a începe un nou lanţ, doar croşetaţi alte 3 ochiuri şi reluaţi procesul descris anterior. Când reveniţi la baza brăţării (trapezul de mai sus) şi prindeţi lanţul de ea printr-un picioruş scurt (slip stich). Reluaţi paşii anteriori deplasându-vă treptat înspre partea cealaltă a trapezului/bazei.
Este important ca ultimul lanţ să se termine în partea opusă bazei. De la el croşetaţi în aşa fel încât să conectaţi toate capetele de lanţuri dar să aveţi aceeaşi lăţime ca la trapezul initial pe care îl replicaţi în oglindă (adică veţi scădea ochiuri la fiecare rând) şi finalizaţi brăţara. Pentru a realiza cea de-a doua parte a sistemului de închidere, porniţi din mijlocul celui de-al doilea trapez şi croşetaţi un lanţ din 3 ochiuri pe 3 rânduri (folositi slip stich). La capătul lui începeţi să croşetaţi în cerc, în fiecare ochi - 2 picioruşe simple (sc); la urmatoarea tură, dacă vreţi să mai lărgiţi pălăriuţa, mai adăugaţi picioruşe suplimentare pe măsură ce continuaţi în cerc. “Pălăriuţa” poate fi înlocuită cu buton sau un nasture asortat.
Verde pentru ieşirile în natură
Asortată la o ţinută albă/galbenă/verde/maro, brăţara aceasta conţine aţă verde deschis si verde închis. Am pornit cu ambele odată, astfel că brăţara a ieşit mai groasă. La terminarea primului trapez, am lăsat deoparte verdele închis şi am realizat primul lanţ cu verde deschis, iar în ultimul ochi am pus un marker (o agrafă de hârtie e numai potrivită) şi m-am întors cu croşeta la verdele închis pentru un al doilea lanţ. La final, cele 2 lanţuri realizate se prind printr-un picioruş scurt (sl st) şi se continuă cu una dintre culori, după alegere. Restul se realizează la fel ca la brăţara albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu